Bun venit în anul literar 2017!

Ca în fiecare an, editurile din ţara noastră încearcă să ne aducă cele mai bune romane ale prezentului.  Am creat o listă cu cele mai interesante cărţi, care au apărut în luna Ianuarie şi  care urmează să fie publicate în această lună. Aşa că, haideţi să renaştem imperii dispărute, să călătorim în viitor, iar apoi să ne întoarcem în timpul războaielor care au schimbat istoria lumii şi să ne luptăm cu propria conştiinţă pentru a remedia câteva situaţii extreme. Să nu uităm că anul acesta şi scriitorii români se afirmă cu succes în topurile internaţionale.

 

Eugen Ovidiu Chirovici este unul dintre cei mai importanţi autori pe care îi avem. Romanul său “Cartea oglinzilor” reuşind performanţa de a fi tradus în peste 38 de limbi.

Într-un articol de pe un blog străin romanul era situat între “In to the watter” al Paulei Hawkins şi “Origin” al lui Dan Brown. Asta deduce faptul că E. O, Chirovici a reuşit o performanţa demnă de laude.

 

In thrillerul “Cartea Oglinzilor”, facem cunostinta cu Peter Katz, agentul literar care in cei cinci ani de cariera a evaluat sute de manuscrise. Niciunul dintre acestea insa nu a reusit sa ii

starneasca interesul precum fragmentul trimis de misteriosul Richard Flynn. Student la Princeton la vremea cand se petrec faptele din povestirea lui, Richard

ofera atat de multe detalii despre uciderea profesorului Joseph Wider, incat Katz nu stie ce sa creada: oare autorul manuscrisului este criminalul sau

doar are informatii care pot duce la elucidarea cazului?

 

„Inteligent si sofisticat. O crima povestita asa cum Picasso picta tablouri.” – Lee Child

 

Nu mai am răbdare! Fraţilor, publicaţi-o odată. De când am auzit că urmează să apară “Zorii semilunii” de Clive Cussler, am urmărit zilnic site+ul celor de la Rao. Ce să mai spun, revine Dirk Pitt!

 

În anul 327 d.Hr., o galeră romană având la bord o încărcătură extraordinară scapă cu greu dintr-un atac al piraţilor. În anul 1916, o navă de război britanică explodează în mod misterios în largul Mării Nordului. În zilele noastre, câteva dintre cele mai importante moschei din Turcia şi Egipt sunt distruse în atentate cumplite. Care este legătura dintre aceste evenimente? Dirk Pitt, legendarul director al agenţiei NUMA, este pe cale să afle. De data aceasta, el trebuie să dea piept cu o mişcare fundamentalistă care visează să reînvie gloria Imperiului Otoman.

 

 

 

Michael Connelly revine cu un nou thriller. Sincer, încă nu am reuşit să-l citesc pe acest autor. Dar îmi pare destul de bun după prezentările romanelor sale. “Jocul de domino” îl readuce în scenă pe Harry Bosch.

Proaspăt ieşit la pensie, Harry Bosch nu se gândeşte decât la
recondiţionarea motocicletei sale Harley-Davidson. Asta, până în clipa
în care fratele său vitreg, celebrul „avocat din limuzină“ Mickey
Haller, îi cere ajutorul într-un caz teribil de complicat. Clientul lui
Haller, Da’Quan Foster, fost membru al unei bande de cartier, este
acuzat că a ucis cu bestialitate o femeie. Sarcina celor doi fraţi este
să îl scape pe Foster de închisoare, deşi toate probele, inclusiv cele
biologice, îl incriminează. Misiunea pare imposibilă în condiţiile în
care adversarii echipei Bosch-Haller sunt unşi cu toate alifiile şi nu
se sfiesc să ucidă. Vor reuşi cei doi fraţi să scoată adevărul la
iveală?

Ia că vine şi un roman pentru cei mici. La urma urmei, toţi suntem copii, iar prezentarea cărţii “Coroana celor trei” sună foarte atractiv.

O saga captivantă plină de magie şi monştri, vrăjitori şi război, în
îndepărtatul regat Toronia. Secretele de familie se împletesc cu magia
într-o poveste în care creaturile ciudate, bătăliile şi puterea
determină destinele tripleţilor Tarlan, Elodie şi Gulph. Separaţi la
naştere, cei trei cresc fără a şti nimic unul despre celălalt. Totuşi,
există o profeţie străveche, în care se vorbeşte despre cum, într-o bună
zi, cei trei se vor regăsi şi, astfel, vor reuşi să readucă pacea în
regat.

 

 

 

 

Încă din prima lună, acest an sună plin de surprize. Bill Hodges revine in “Ce-am găsit al meu să fie”, continuarea romanului “Mr. Mercedes”. “The end of watch” a fost cel mai bun thriller al anului pe platforma Goodreads.

 

John Rothstein, scriitorul care l-a inventat pe Jimmy Gold si care este preferatul lui Morris Bellamy, e ucis de fanul sau infocat. Sfarsitul lui inseamna

inceputul goanei dupa opera sa nepublicata, care cuprinde cel putin inca un roman cu Jimmy Gold. Insa Morris ascunde tot si, peste treizeci si cinci de

ani, cand iese de la inchisoare, afla ca intre timp comoara furata a fost descoperita de altcineva. Dar in calea razbunarii mult visate stau fostul detectiv

Bill Hodges si asociatii lui de incredere…

 

 

Vă invit într-o călătorie în timp, în vremea războaielor din Scoţia, unde dragostea şi onoarea sunt mai presus de orice lege. “Cercul de piatră” de Diana Gabaldon este acum disponibil în librării.

 

In urma cu douazeci de ani, Claire Randall s-a intors in timp si a nimerit in bratele temerarului Jamie Fraser, direct in secolul al XVIII-lea. Apoi s-a

intors in vremea ei, purtand in pantece copilul lui si fiind convinsa ca el si-a pierdut viata in batalia de la Culloden. Si totusi, din amintirile ei

el n-a plecat nicicand.

 

Dar Claire descopera la un moment dat ca Jamie traieste. Si trebuie sa faca o alegere: sa ramana in secolul ei, impreuna cu fiica iubita, ori sa se intoarca

in veacul lui.

 

Scotia e macinata de comploturi, patimile si durerile eroinei nu mai contenesc, intrigile se tin lant. Calatoria in necunoscut ii poate aduce iubirea inapoi

sau o poate spulbera pe veci.

 

 

 

Haideţi să rămânem tot în genul istoric, dar de această dată, fără aspectul fantastic. “Renegatu” de Robin Young reprezintă o lectură aparte, în care istoria este dezvăluită într-un mod special.

 

Regele Edward al Angliei se indreapta spre Scotia, hotarat sa o cucereasca.

Un singur om ii sta in cale.

Robert Bruce e hotarat sa ajunga el insusi pe tronul Scotiei. Dar si altii ravnesc la coroana si se coalizeaza impotriva lui. El e oricand gata sa moara

pe campul de lupta. Si totusi, ce sacrificii trebuie sa mai faca pentru a-si atinge scopul?

 

Cum spuneam mai sus, cu toţii suntem copii. Se pare că editura Nemira ţine cont de acest lucru şi ne aduce romanul “Cum să-ţi dresezi dragonul”.

 

SUGHIT STRASNICUL STAVRID AL III-LEA, formidabil luptator cu sabia si imblanzitor de dragoni, a fost cel mai mare Erou Viking care a existat vreodata.

 

Va putea sa treaca Sughit de Programul de Initiere intr-ale Dragonilor cu un dragon stirb si sa se lupte cu Dragonus Maritimus Giganticus Maximus inainte

ca acesta sa devoreze toti vikingii de pe Insula Tontului? E timpul ca Sughit sa invete sa fie un adevarat Erou.

 

 

 

Pierdându-ne printre romanele noastre dragi, nu trebuie să uităm de genul Science-Fiction. Incomparabilul autor Philip K. Dick îl aduce în scenă pe „ Dr. Bloodmoney”.

 

Cand lumea se stinge, viitorul ramane o necunoscuta ce aprinde imaginatia si vinovatul se amesteca printre supravietuitori…

 

Printre supravietuitorii dintr-o lume care sufera consecintele anihilarii nucleare, o lume in care mutantii fac norma, se afla Dr. Bloodmoney. Si el e

vinovat pentru tot in aceasta comedie neagra, animata de o intreaga galerie de personaje bizare.

 

Un mutant cu puteri telekinetice, un DJ intr-un satelit ce circula neobosit, un fizician megaloman, care a contribuit semnificativ la distrugere actioneaza

intr-o lume dominata de rau. Si totusi, in sclipitorul roman al lui Philip K. Dick se simte speranta in specia umana…

 

În această lună avem de-a face cu “Femei periculoase”, o antologie care sunt sigur că va fi pe gustul tuturor. George R. R. Martin şi Gardner Dozoys ne introduc în lumea unor femei puternice, a căror acţiuni îţi dau fiori pe şira spinării.

 

Razboinice care manevreaza cu maiestrie sabia, femei pilot, femei din spatiu, ucigase in serie, femei fatale irezistibile, vrajitoare, fete rele, rebele

si supereroine. Toate, in palpitanta antologie Femei periculoase conceputa de George R.R. Martin si Gardner Dozois.

 

Joe Abercrombie, Jim Butcher sau Brandon Sanderson se intalnesc cu Carrie Vaughn si Lev Grossman in paginile unei carti in care cititorul va gasi SF, fantasy,

horror, suspans, care contrazice orice asteptari si confirma ca, intr-adevar, imaginatia nu are limite.

 

In viitorul postapocaliptic si in trecutul indepartat, luptele se poarta mai ales pe cai nebanuite, personajele se dezvaluie mai ales asa cum nu ni le

inchipuim si povestile se petrec mai ales ca in literatura: in deplina libertate.

 

 

 

 

În această lună, editura Trei încheie trilogia “Pe tărâmul haosului” cu ultimul volum “Monştrii din oameni”. Încă o trilogie completă, mulţumim editura Trei!

 

Trei armate intră în Noul Prentisstown, fiecare hotărâtă să le distrugă pe celelalte.

Todd şi Viola sunt prinşi la mijloc, fără nicio şansă de scăpare.

Bătălia începe, dar cum ar putea ei să-i pună capăt? Cum să spere că va fi pace când au atât de puţine resurse? Iar dacă războiul scoate la iveală monştrii

din oameni, ce viitor sumbru se arată?

Dar apoi o a treia voce intră în luptă, pregătită să se răzbune…

 

Se pare că avem parte şi de o poveste emoţionantă. Sunt sigur că “Zăpada mieilor” va fi pe placul tuturor celor care încă se luptă cu adolescenţa.

 

Paul Wagoner, elev în ultimul an de liceu, intră în școală cu o armă furată, își amenință iubita, pe Emily Beam, apoi își ia viața.

Emily, furioasă și copleșită de vină, este trimisă la școala cu internat Amherst, unde două colege ciudate și spiritul lui Emily Dickinson îi sar în ajutor.

Dar Emily trebuie să găsească în ea însăși forța de a-și vindeca sufletul rănit, de a afla binele din spatele răului, speranța din spatele disperării și

promisiunea primăverii, odată cu ultima zăpadă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În colecţia Fiction Connection a fost publicat romanul “Adevărul şi alte minciuni”. După aparenţe se pot ascunde multe secrete.

 

Unde se sfârșește adevărul și unde începe minciuna?

Henry Hayden este admirat de toată lumea. Un celebru autor de bestselleruri. Un soț iubitor și devotat. Un vecin generos și atent.

Dar Henry Hayden e numai o imagine, o mască. Trecutul său e un secret și cu atât mai mult metodele sale. Doar el și soția sa știu că de fapt ea este autoarea

romanelor care l-au făcut faimos.

Când amanta lui rămâne însărcinată, fațada pe care Henry și-a construit-o cu grijă e pe cale să se năruie. Iar într-o noapte ploioasă, în vârful unei stânci

abrupte, soluția perfectă devine greșeala sa cea mai cumplită.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Editura Paladin ne propune un nou roman poliţist scris de Ian Rankin. “De-a v-aţi ascunselea” este al doilea roman din seria inspectorului Rebus. Iubesc din ce în ce  mai mult această colecţie specială.

 

Într-un cartier rău famat din Edinburgh, poliţia descoperă un cadavru înconjurat de seringi, lumânări şi simboluri satanice. Deşi ar putea întocmi pentru acest caz un raport de moarte accidentală prin supradoză, detectivul John Rebus n-o face, ci îşi începe investigaţiile, atât prin adăposturile toxicomanilor, cât şi prin reşedinţele luxoase ale bogătaşilor, încercând să descopere ucigaşul. Treptat înaintea lui se dezvăluie o lume a corupţiei, pariurilor ilegale şi afacerilor dubioase.

 

 

Haideţi să pornim într-o nouă aventură fantastică şi să aflăm dacă “Primele cincisprezece vieţi ale lui Harry August” sunt un privilegiu sau un blestem. Abia aştept să citesc acest roman!

 

Harry August nu este un om obișnuit; după ce moare, el renaște, păstrându-și amintirile din viețile anterioare. Orice ar face, orice decizii ar lua în

noua viață, nimic din destinul lui nu se schimbă, pentru că, inevitabil, Harry se întoarce iar și iar la momentul nașterii sale.

 

Dar atunci când un mesaj din viitor îl anunță că lumea e pe care să se sfârșească, el trebuie să dezlege misterul și să găsească vinovatul, încercând să

salveze un trecut pe care nu-l poate schimba și un viitor pe care nu-l poate accepta.

 

Lumea se sfârșește… Mesajul a ajuns de la copil la adult, de la copil la adult e transmis din generație în generație, de la o mie de ani din viitor. Lumea

se sfârșește și noi n-o putem împiedica. Așa că acum depinde de tine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După mult timp, fanii autorului China Mieville se pot bucura de o nouă traducere.

Faceţi cunoştinţă cu “ Kraken”.

 

Dintr-un muzeu din Londra dispare un calamar lung de nouă metri, împreună cu acvariul lui. Custodele Billy Harrow vrea să elucideze misterul şi descoperă o lume stranie, populată de adepţi ai cultului calamarului uriaş, tatuaje vorbitoare, asasini, statui ce prind viaţă şi animale intrate în grevă.

Urmărit de poliţişti şi criminali deopotrivă, Billy este nevoit să renunţe la viaţa lui obişnuită şi să se alieze cu un renegat al cultului calamarului pentru a recupera creatura furată şi a opri forţa necunoscută ce ameninţă cu sfârşitul lumii.

 

 

 

 

 

 

 

Pe data de 17 ianuarie. A apărut noul roman al Veronicăi Roth, “Pecetea morţii”. O nouă poveste fantastică scrisă de autoarea celebrei trilogii “Divergent”.

 

Intr-o galaxie actionata de flux, toata lumea poseda un har.

 

CYRA e sora brutalului tiran care conduce poporul Shotet. Harul ei ii confera durere, dar si putere – ceva ce fratele ei exploateaza fara mila, folosind-o

pentru a-si tortura vrajmasii. Dar Cyra e mult mai mult decat o arma in mana fratelui ei: e indaratnica, agila si mai isteata decat stie el.

 

AKOS e fiul unui fermier si al unui oracol de pe inghetata natiune-planeta Thuvhe. Protejat de harul sau neobisnuit, Akos e un suflet generos, iar loialitatea

lui fata de familie e nemarginita. Atunci cand el si fratele sau sunt capturati de soldatii dusmani din Shotet, singurul tel al lui Akos e sa-si scoata

fratele in viata de acolo – indiferent de pret.

 

Apoi Akos e aruncat in lumea Cyrei, iar animozitatea dintre tarile si familiile lor pare insurmontabila. Se vor ajuta unul pe celalalt pentru a supravietui

sau se vor distruge reciproc?

 

Sunt curios, voi ce cărţi aşteptaţi să citiţi anul acesta?

 

 

 

 

 

 

1 person likes this post.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns